Daniela Mihaela

„Natura iti da chipul pe care il ai la 20 de ani. Viata iti modeleaza chipul pe care il ai la 30 de ani. Dar la 50, vei avea fata pe care o meriti"


Scrie un comentariu

Spune NU! – Margarină

De ce cumpără lumea margarină? Pentru că este ieftină, în primul rând. Ţi se dă o cantitate mare la un preţ mic. Îţi ajunge cam vreo 2, 3 săptămâni, în funcţie de cantitatea cumpărată şi de numărul membrilor familiei. În comparaţie cu untul care nu-ţi ajunge nici o săptămână. Este tartinabilă, se unge uşor pe pâine. În comparaţie cu untul pe care trebuie să-l scoţi din timp din frigider ca să fie îndeajuns de moale pentru a-l unge pe felie. Este uşor de păstrat şi nu se strică (alte vietăţi se pare că nu se riscă să mănânce aşa ceva). Este şi sănătoasă, zic ăştia de la televizor că are omega 3 şi omega 6, vitamine, că îţi menţine inima sănătoasă…

În realitate, însă, margarina este un alt pseudo-aliment plăsmuit de marile companii pentru a ne ţine stomacul plin şi gura închisă. Dacă ne uităm mai cu atenţie, vedem cum îşi numesc chiar ei propria odraslă: „grăsime tartinabilă” , „grăsime vegetală tartinabilă”, în traducere liberă  ulei de uns pe pâine. Dar pe urmă realizăm că nici măcar ulei de uns pe pâine nu e, pentru că procentul de grăsime din totalul pastei este de 20%, respectiv 48% (în funcţie de preţ şi companie).

…şi nici măcar ăia 20% de grăsime nu sunt buni. Margarina este un produs sintetic, obţinut prin hidrogenarea cu catalizatori de nichel (foarte periculoşi şi ei pentru organism). Adică, mai pe româneşte, prin modificarea structurii chimice a grăsimilor vegetale utilizate care, din nesaturate devin saturate şi din lichide solide. Rezultă, deci, un nou tip de grăsime, sintetică( aşa numiţii „agenţi graşi trans”), fără echivalent în natură, pe care corpul nu o poate asimila pentru că nu o recunoaşte. Apoi intervin emulgatori, necesari pentru închegarea produsului, rezultatul fiind o minunată pastă albă. Dar, dintr-un motiv complet neînţeles de mine, au considerat producătorii că o margarină trebuie musai să fie gălbuie (???). Aşa că au purces la adăugarea de coloranţi:  betacaroten( E160a) – „se recomandă un consum moderat”; annatto (E160b) – „se recomandă un consum moderat”; curcumina (E100) – „considerat inofensiv”. Şi pentru ca produsul să fie nemuritor s-au adăugat şi conservanţi, care mai de care mai nerecomandaţi: sorbat de potasiu (E 202) -„consumul frecvent nu este recomandat, mai ales persoanelor sensibile”; acid sorbic (E200) – „nu se recomandă consumul frecvent”. Să nu trecem cu vedea nici faptul că margarina din cea de-a doua poză conţine şi o „aromă (obţinută din lapte)”.Deci nu au pus lapte, să ne înţelegem, e aromă…din lapte ( mă mir, sincer, cum de nu au băgat şi „naturală” lângă aromă, că doar e din lapte). Dar şi primul produs are o aromă, doar că aici ne lasă pe noi să visăm cu ce este: lapte… smântână… unt… sau margarină, de ce nu?

Vedem că au, undeva în coada listei ( poziţie strategică) şi câteva vitamine. Este un lucru pozitiv, e adevărat, însă doar în condiţiile în care vreţi să vă bucuraţi de nişte vitamine sintetice într-o cantitate infimă.

Având în vedere tot ce am expus mai sus nu cred că mai are rost să spun şi la ce face rău consumul de margarină. Dacă bine nu are, practic, cum să facă, rău face prin întreaga ei compoziţie sintetică: îngraşă, menţine celulita, este o cauză de diabet şi de cancer mamar şi este clar contraindicată gravidelor şi lăuzelor (se transmite nocivitatea fătului prin laptele matern).

Nu recomand neapărat untul în locul margarinei pentru un consum zilnic. Cred, totuşi, că este o variantă de luat în considerare dacă murim de poftă de o felie de pâine cu unt şi gem. Eu una aşa fac. Dar destul de rar…


Un comentariu

Spune NU! – Salam, crenvurşti, cârnaţi, parizer

Nu o să încep cu întrebări retorice de genul „Cine nu mănâncă un sandviş cu salam sau parizer dimineaţa? ” sau „Cui nu-i plac mezelurile?” pentru că răspunsul îl ştiu prea bine şi aş rămâne cu mâna ridicată pe sus aiurea. O să încep prin a vă spune deschis că în acest post o să scriu despre ceva ce ar trebui să NU mai mâncaţi -ideal- niciodată.

Până să începem să vorbim despre ingrediente, hai să vedem mai întâi ce sunt mezelurile; pe scurt, cum sunt ele preparate. Şi cea mai clară explicaţie am găsit-o în cartea domnului dr. Mencinicopschi „Şi noi ce mai mâncăm? -vol.1 „Noua ordine alimentară”: „Mezelurile sunt produse din carne, în general din carne de porc, dar şi de vită, vânat, pui, struţ, etc. După tranşare, 80% din carne se foloseşte pentru specialităţi, iar restul intră în producţia salamurilor, a cârnaţilor, parizerului şi a cremwurst-ilor. Cantităţile sunt ajustate cu multă slănină tare, dar şi cu soia şi grăsimi hidrogenate. Carnea sau amestecul de cărnuri şi alte ingrediente (şorici, slănină, organe, oase etc. ) se toacă, se sărează, se adaugă aditivi alimentari ( E-uri), se aromatizează (adesea arome artificiale) şi se maturează. Se adaugă făină de soia, […] se mai pun aditivi sintetici şi coloranţi. Unele se fierb, altele se afumă, iar altele sunt crud-zvântate. Omogenizarea se face în câteva minute, iar pasta prinde gust şi aspect de carne. Mezelurile sunt ambalate în membrană naturală (maţe) sau membrane artificiale.”

Când mâncăm mezeluri avem certitudinea că mâncăm carne, nu? Vedem în parizerul sau crenvurştii de pui nişte piept sau pulpă de pui şi în salamuri o bucată consistentă de carne de porc. Ei bine, nu! Cum se vede  din cele două poze (prima la un parizer de pui şi a doua la un salam de vară) şi din informaţiile găsite în aceeaşi carte, aflăm că un salam conţine, în general, 20-30% carne de porc şi 50-60% slănină şi şorici; iar un parizer 10% carne de pasăre(„dezosată mecanic”, adică resturi) şi 80% slănină şi şorici de porc!! Cât despre crenvurşti, unul dintre cele mai scârboase alimente din punctul meu de vedere, ei nici măcar nu sunt catalogaţi drept carne, ci drept „aliment recuperat mecanic”, adică tocătură de oase, tendoane, pieliţe, grăsime (tot ce mai rămâne din carcasa de pasăre după ce se ia carnea) .

Pe lângă aceste resturi de carne, în mezeluri mai găsim şi o sumedenie de aditivi dubioşi, care nu ar avea ce căuta într-un produs din carne, şi alţi aditivi periculoşi. Din prima categorie ar face parte apa, care se găseşte în cantităţi mari în mezeluri, amidonul (care reţine apa şi măreşte cantitatea), guma xanthan -eu o ştiu din prepararea cremelor, unde o folosesc pentru îngroşarea apei, deci ,bănuiesc, că aici are acelaşi rol-, colagen (sau gelatină din zgârci) şi soia, care conferă  starea de saţietate.

Mai tragic este că mezelurile, pe lângă scârboase, mai sunt şi foarte periculoase. În primul rând din cauza cărnii separate mecanic ,care ” este plină de bacterii ce ne pot îmbolnăvi grav. Salmonella, răspunzătoare de toxiinfecţii alimentare şi campilobacter, o bacterie care favorizează cancerul de stomac, stă la suprafaţa carcasei de pasăre, pe piele. În momentul în care carcasa este tocată, bacteriile se amestecă în toată masa produsului, care, chiar dacă mai este preparat termic, rămâne infectat până la consumul propriu-zis.” (Gheorghe Mencinicopschi, Si noi ce mai mâncăm?„). Apoi din cauza unor aditivi ca : monoglutamatul de sodiu (despre care am vorbit într-o altă postare), nitritului de sodiu, folosit pentru a da culoarea roz şi asociat cu dezvoltarea celulelor cancerigene, carminul, colorantul roşu extras dintr-un gândac cu ajutorul aluminiului (noi mâncandu-le, evident, pe amândouă);  dextroza, un îndulcitor despre care am mai vorbit (sper că nu va miraţi! Pun ei zaharuri în vegeta, de ce nu ar pune şi în mezluri?), o tonă de sare (uitaţi-vă cât sodiu au!) şi caragenul, o substanţă de îngroşare, asociată cu apariţia cancerului de colon.

Deci NU! Mezelurile NU sunt, de fapt, carne! Mezelurile NU sunt un aliment pe care să-l daţi copiilor! (nutriţioniştii chiar spun că nu ar trebui date copiilor sub 12 ani şi nici consumate de gravide).   Mezelurile „tradiţionale” NU sunt, în marea lor majoritate, ceea ce pretind! Mezelurile afumate NU sunt afumate natural! Mezelurile NU sunt un aliment cu care ar trebui să vă începeţi ziua! Sunt atâtea alte opţiuni sănătoase! Începeţi-vă ziua cu nişte cereale (integrale!), cu fructe- în stare naturală sau uscate, cu lapte, iaurt sau seminţe. Si da, mezelurile NU au ce căuta în frigiderul unui consumator conştient!

 


2 comentarii

Spune Nu! – Jeleuri, marshmallows & Co.

 Astăzi o să-i supar pe cei mici şi, probabil, o să-i dezamăgesc pe cei mari. De ce? Pentru că o să mă iau de micile plăceri ale copilăriei noastre, adică de jeleuri, de adorabilele marshmallows, de parfumatele bomboane gumate moi, etc. Cine nu a mâncat aşa ceva? Cine nu le adoră pur şi simplu? Si, din păcate, câte mame nu le cumpără încă aceste dulciuri copiilor lor? Plus că nu au cum să nu-ţi placă: sunt moi, ţi se topesc în gură, sunt frumos colorate, au un gust irezisibil de căpşune, lămâie, portocale, etc.  Dar hai să vedem dacă realitatea este la fel de roz ca un marhmallow.

După cum se observă din listă, baza lor o constituie siropul de glucoză- fructoză. Aceste siropuri sunt forme asemănătoare de zahăr dar cu un indice glicemic foarte mare (fructoza are 19, pe când glucoza are undeva pe la 100!). De aici dereglarea pancreasului prin  creşterea producţiei de insulină . Si, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, avem şi zahăr, totalitatea zaharurilor per 100g din ultimul produs fiind de 51,8g  (adică vreo 10 cuburi de zahăr pentru 100g de produs).

 Si, ca să fie jeleul jeleu şi bomboanele gumate gumate, avem nevoie fără doar şi poate de gelatină. Nu m-aş fi îndoit nicio secundă de lucrul acesta. Ceea ce nu ştiam eu, însă, este că acea gelatină este facută din PORC sau VITA! Acum, scuzaţi-mi posibila ignoraţă dar mie mi s-a întors stomacul pe dos când am aflat asta. Am căutat pe net să vad cum se face această gelatină şi găsesc „gelatină, obţinută prin fierberea picioarelor de porc şi a urechilor” sau ” majoritatea tipurilor de gelatină este extrasă din pielea de porc, restul fiind obţinute din oase şi piele de bovine.” Doare adevărul rău de tot..

 După ce  mâncăm puţină lămâie- să se mai ducă din greaţă- continuăm cu produsele noastre şi vedem un întreg şir de E-uri. Cu toată pornirea mea cârcotaşă, ştiu şi recunosc că există şi E-uri inofensive (doar 20 din 315, nu vă bucuraţi prea mult!). Din această categorie ar face parte E160 (extras din tomate), E163 , E101 şi E100, extrase din fructe şi legume. Nu atât de bun este E133 -care dă culoarea albastră, obţinut exclusiv artificial şi vinovat de hiperactivitate şi de ADHD – şi E120 din simplul şi subiectivul motiv că este facut prin zdrobirea unei insecte.

 O altă problemă ar fi că peste tot, în toate listele de ingrediente, vedem „arome”. Ele sunt combinaţii de substanţe chimice care imită un produs natural.  Iată un tabel cu unele „fructe” pe care le găsim în dulciuri. Important este să nu ne lăsăm pacaliţi nici atunci când vedem „arome naturale” sau „arome identic naturale”. Acestea sunt extrase dintr-un produs natural prin procedee şi solvenţi chimici!

Substanta Aroma
Acetat de izoamil Banana
Cinamat de etil Scortisoara
Propionat de etil Fructe
Acetat de octil Portocala
Butirat de izoamil Para
Butirat de metil Ananas

Mi-a ramas în minte imaginea de la un documentar despre o fabrică de dulciuri sau iaurturi, nu mai ştiu, cu nişte canistre pe care scria „aromă de capşuni”, „aromă de lamaie”… (să nu uit să vă povestesc cândva şi despre un caşcaval care avea pe lista de ingrediente „aromă de caşcaval” :> )

În consecinţă, adevărul nu este nici pe departe roz. Suntem înşelaţi de culori frumoase, texturi apetisante „care ţi se topesc în gură”, forme de animăluţe, insecte etc. care îi atrag pe cei mici, gustul irezistibil de dulce şi parfumul unor aditivi foarte inteligent făcuţi. Realitatea? O tonă de zaharuri, cu nişte coloranţi mai mult sau mai puţin safe, nişte aditivi de aromă sintetici, toate topite în gelatină de porc sau vită. Aaaa…şi 0,3% concentrat de suc de fructe :))

Trist ,nu? Dar şi mai trist ar fi dacă n-am şti!


Scrie un comentariu

Spune Nu! – Vegeta / Delikat

Am ales să încep cu ceva mai simplu pentru că vreau să vorbesc despre un ingredient foarte periculos pe care o să-l întâlnim şi la celelalte produse. Şi am zis că mai bine să-l explic de la început ca să fie lucrurile clare.

Dar hai să le luăm pe rând să vedem ce conţin amestecurile de condimente şi mirodenii pe care le pun mamele noastre în supe, ciorbe, mâncăruri etc. Întotdeauna când citiţi o listă de ingrediente fiţi atenţi şi la ordinea în care sunt puse: întotdeauna ingredientele sunt trecute în ordinea descrescătoare cantităţii lor în produsul respectiv. Lista noastră începe cu sare iodată, ceea ce este şi normal având în vedere că este vorba despre un condiment pentru mâncare. Apoi avem zahăr….ceea ce înseamnă că este într-o cantitate destul de mare având în vedere faptul că este trecut al doilea. Şi, ca să ne lămurim, ne uităm la informaţiile nutriţionale şi vedem că are 19g /100g…produsul are 250g..deci, per total, are 47,5g zahăr, adică vreo 9.5 cuburi de zahar (un cub are aprox 5g). Cam mult nu? Dar să zicem că se acceptă, că doar nu pui tot delikatul la o mâncare. Aaa..că te gadeşti că nu planuiai să pui zahăr în ciorbă? La asta mă gândeam şi eu.

După zahăr apare deja un ingredient suspect: „potenţiatori de aromă (monoglutamat de sodiu […]). Nu ştiu dacă ştiţi de acest monoglutamat de sodiu, nici eu nu ştiam pînă de curând. Dar am aflat şi vreau să ştiţi şi voi. Cea mai edificatoare şi accesibilă sursă  este reportajul de la România, te iubesc despre acest potenţiator de aromă, numit şi „umami”, care înseamnă „gustos” în japoneză.

http://stirileprotv.ro/stiri/romania-te-iubesc/romania-te-iubesc-umami-al-cincelea-gust-periculos-de-bun.html

Voi încerca, pentru cei care preferă să citească decât să se uite la filmuleţ, să îl rezum şi să mai adaug nişte informaţii pe care le-am găsit din alte surse.

Ce este monoglutamatul de sodiu? Totul a început în 1908 când doctorul Kikunae Ikeda din Tokyo, Japonia a extras glutamat din alge. S-a dovedit că, adăugat în mâncăruri le da un gust irezistibil. Astăzi, el este produs la scară largă (în principal în Japonia) prin procedee sintetice, din culturi bacteriene.  În general, el apare pe etichete sub numele de monoglutamat de sodiu (ca aici) dar îl mai puteţi găsi şi ca: glutamat monosodic, E 621, aromă de fum, potenţiator de aromă/gust, acid glutamic, arome naturale. Gustul acestui potenţiator este acela de carne sarată.

Cum acţionează? Se pare că el acţionează direct asupra creierului. Glutamatul excită papilele gustative care, la rândul lor, trimit impulsuri către creier, iar apoi către encefal unde se produce plăcerea. Problema este că acest potenţiator păcăleşte creierul pentru că plăcerea pe care o simţi nu vine de la mâncarea în sine ci doar de la el. Chiar şi cea mai fadă mâncare devine foarte bună dacă adăugăm E621. Gândiţi-vă la salam sau parizer. Puţină carne, cu nişte sorici, slănină şi intestine, amestecate şi date prin maşină. Chiar crezi că ar fi bun aşa ceva? Home made gen. Dar dacă se adaugă E621 mănânci de nu te mai opreşti. De ce îţi place? Pentru că suntem păcăliţi să ne placă.

Pe lângă asta, se pare că el este vinovatul de pofta inexplicabilă de mâncare pe care o simţi după ce ai mâncat o anumită mâncare ce îl conţine. Chiar ştiu că există efectul astă mai ales la mâncarea de tip fast-food; mănânci, şi cu cât mănânci mai mult, cu atât ai senzaţia că nu te mai poţi opri. Plus că, acest potenţiator provoacă dependenţă. Creierul va cere acele mâncăruri care îl conţin pentru a obţine plăcerea „celui de-al cincilea gust”.

Ok, şi ce rău îmi face? Primul pe care îl afectează este creierul. El excită neuronii atât de tare, încat „îi prăjeţte”. De aici boli ca Parkinson, Alzheimer, ADHD-ul la copii, atacuri de panică, epilepsie, migrene, oboseală cronică. De asemena, el afectează şi coportamentul zilnic; deci ar putea fi o cauză de  iritabilitate, oboseală, tristeţe inexplicabilă etc. Strică şi echilibrul hormonal, de unde apare şi obezitatea.

Unde se  găseşte? Îl găsim în condimente şi mirodenii (cum e în cazul nostru), în supe la plic, în chipsuri, în mezeluri de toate felurile, sosuri procesate,în junk food , în China, Japonia şi cică prin Colentina (prin Europa, probabil) unde se vinde la sac :))  Monoglutamatul de sodiu este interzis în Australia.

Şi, revenind la problema noastră, hai să ne uităm cât glutamat conţine delikatul. Sodiu 22,5g…din 100, adică aproape UN SFERT!! E clar, nu? Apoi: legume- morcovi, ardei roşu, păstârnac, pudră de ţelină (strâmb puţin din nas),pătrunjel, leuştean toate însumând 5.9g   ..din 100!!! (ştiţi reclama cu legumele care se transformă în delikat şi merg direct în supică. Vrăjeală!). Mai avem maltodextrină (care este un carbohidrat extras din cartofi / porumb şi se pare că este safe deşi, fiind procesat, am dubiile mele), grăsime şi carne de pui ( vă gândiţi şi voi, nu-i aşa, la nişte cărniţă de pui care rezistă, natural, într-un plic până la „03/2014”? ), arome (cuvânt care ,din păcate, nu are o definiţie clară în alimentaţie), colorant – riboflavină (colorant şi vitamină) şi un antioxidant din rozmarin.

Şi cam atât. Parcă nu prea e ce ştim noi din reclame nu? Nu prea sunt nici măcar legume cu nişte arome, este monoglutamat de sodiu (cu zahăr, sare , puţin pui expirat ) cu aromă de legume. Nu mai frumos şi mai sănătos (şi mai gustos!!) luăm noi nişte pătrunjel proaspăt, nişte morcovi frumoşi, nişte ardei gras, o ceapă, nişte leuştean şi, pentru cine îşi doreşte, nişte pui, facem o supă minunată şi nimeni nu mai păcăleşte pe nimeni?