Daniela Mihaela

„Natura iti da chipul pe care il ai la 20 de ani. Viata iti modeleaza chipul pe care il ai la 30 de ani. Dar la 50, vei avea fata pe care o meriti"


Scrie un comentariu

Un vis

-Nici tu nu poţi să dormi?

-Nu… De unde ştiai că sunt eu?

-Îţi recunosc paşii.

–  …

-Mă gândeam cum ar fi dacă am putea să fim toţi liberi, dacă am avea atâta linişte încât să ne putem asculta sufletul. Ştii? Au existat de-a lungul timpului oameni geniali care au găsit modalitatea de a ne ţine înlănţuiţi fără ca noi să avem nici cea mai mică bănuială. Ba chiar au reuşit să ne facă să fim mândri de asta (au inventat pentru asta cuvântul „civilizat″) şi să blamăm orice tentativă a cuiva (sau a noastră) de evadare. Şi nici măcar nu a fost un proces greu, pur şi simplu au inventat cuvinte: „vină”, „conştiinţă”, „păcat”, „gelozie”, „fidelitate”,” a înşela”, „onoare”, „credinţă”; le-au preamărit în cărţi, poezii, cântece, filme până când s-a creat modelul omului civilizat care trebuie să fie AŞA şi nu altcumva. Imaginează-ţi minte curată a unui copil cum se umple pe zi ce trece de: „Nu ai voie să faci asta!” „Nu e bine să spui ce gândeşti!” „Nu poţi să faci ce vrei! Doar animalele îşi urmează instinctele şi tu eşti un om civilizat, nu?” „Nu ai voie să te îndrăgosteşti de altcineva odată ce te-ai căsătorit!” „Nu ai voie să plângi! Ce-o să creadă lumea?” Vine o zi în care află că păcătuieşte până şi cu gândul!

Şi toate astea şi multe altele se adună în minte, aşteptând fiecare momentul oportun pentru a-şi ţine discursul (mereu acelaşi) cu voce tare şi o energie inepuizabilă. În toată nebunia asta, cine să-l mai audă pe bietul suflet?

Imaginează-ţi cum ar fi dacă ne-am permite conştient măcar o dată, o zi, o oră să ne ascultăm doar sufletul? Să ne permitem să trăim aşa cum ne dictează fiinţa din interior şi nu mintea care oricum nu ne aparţine?

Îi simt mâna caldă pe mâna mea veşnic rece. Dar nu mă priveşte. Se uită în continuare pe fereastră.

– Doar că este esenţial să ne permitem conştient. Pentru că dacă privim totul ca pe o scăpare, un păcat, un „doar de data asta”, furia cu care o să se întoarcă toate împotriva noastră nu o să cunoască margini. Pentru că noi ne transformăm în pradă şi ele în prădători. Trebuie să ne întoarcem spre toate aceste cuvinte goale, să le privim în ochi şi să le spunem: „În noaptea asta voi o să tăceţi şi eu o să trăiesc”!

[….]