Daniela Mihaela

„Natura iti da chipul pe care il ai la 20 de ani. Viata iti modeleaza chipul pe care il ai la 30 de ani. Dar la 50, vei avea fata pe care o meriti"


Scrie un comentariu

Mare. Frumos. Cu de toate

mare

Pizza cu cât mai multe pe ea. Supersized portion of fries. Casă, bani, mașină, carieră, căsătorie perfectă, copii perfecți. Jeleuri de toate culorile. Mărul să fie mare și dulce. Partenera: corp perfect pe arătat în costum de baie, frumoasă, deșteaptă, carieră de succes, master chef. Partenetul: condiție financiară bună, mașină, draguț, funny, sensibil, inteligent, carieră de succes. Căpșuni în decembrie. Stat la birou până la 21 și o relație. Mâncat 80% din oraș și sănătate. Corp fit făcut cu protein shake.

Pentru că mai ajungem din când în când la discuția despre „lumea din ziua de azi” și discutăm, evident, despre chestiile negative (defect din fabricație): mâncare proastă, oameni obezi, oameni depresivi, oameni nefericiți, oameni izolați, oameni care mor tineri de cancer sau atac de cord, relații care nu mai durează mai mult de 5 ani, poluare, oameni egoisti, oameni pierduți, etc..etc. Și na, mereu încerci să cauți o explicație. Că oamenii sunt trisți și pierduți pentru că nu reușesc să iși găsească adevărata cale în viață, că mâncarea e proastă și oamenii obezi și bolnavi pentru că nu reușim să facem diferența dintre a umple stomacul și a te hrăni. Așa, luate separat, nu par să aibă mare legătura una cu alta.

Pentru mine au.

Pentru că, dacă stai să le analizezi pas cu pas până la capăt și dacă stai să analizezi și filmele/reclamele/știrile la care ne uităm, revistele pe care le citim, muzica pe care o ascultăm, ajungi să vezi cât de tare ni s-a distorsionat percepția asupra realității. Pentru că ne-am dezvoltat tehnologic atât de mult încât avem senzația că le putem avea pe toate. Fără side effects. Și din lăcomia noastră ( a consumatorilor de a avea și a multinaționalelor de a vinde) am ajuns să ne mutilăm dorințele, pe noi și pe cei de lângă noi după idei și imagini false și fictive.

Cu cât mai mare cu atât mai bine. Casa mare. Mărul mare. Porția de cartofi mare. Ceașcă mare de cafea. Sâni mari. Buze mari. Gene lungi. Telefon mare. Plasmă mare. Double size everything.

Am devenit (fost făcuți) excesiv de sensibili la frumos. Urâtul nu mai e urât, e tot ce nu este acceptat de societate ca fiind frumos. Femeia trebuie sa fie Barbie, bărbatul Ken, casa ca aia din filme, genele naturale ca alea false, parul ca proaspăt coafat,  hainele ca alea din reviste, înghețata de lămâie galbenă, fața mereu machiată, pielea mereu bronzată.

Și, evident, ceea ce ni se vinde ca perfect este o combinație a celor de mai sus. Mărul trebuie să fie mare ȘI roșu strălucitor, cartofii prajiți: porție dublă ȘI tăiați la linie, casa și mare ȘI cu piscină,  partenerul: frumos ȘI de succes ȘI sensibil ȘI cu mașină și gene lungi și inteligent și funny; cafeaua nu mai e cafea, e ceva care se termină în „ccino” și are lapte ȘI înghețată ȘI sirop de caramel ȘI scorțișoară ȘI o bucată de ciocolată pe un pat de frișcă.

Și de ce nu suntem fericiți?

Fericit ești atunci când realizezi că toate astea sunt false. Și că nu ai nevoie de ele. Că nu ai nevoie de ceară pe măr ca să îți placă și să îl cumperi. Că nu vrei ca înghețata de lămâie să fie și galbenă. Că vedetele alea frumoase din reviste sunt supermachiate si fotoshopate și când nu mai ceri femeii de lângă tine să arate așa. Când accepți că la țară miroase a balegă. Că oamenii nu stau îmbrăcați în casă ca ăia din  filme. Că torturile alea de la Auchan care arată atât de bine sunt pline de chimicale.

Când revii cu picioarele pe pământ și îți aduci aminte că nu poți să le ai pe toate. Și că nici nu ai nevoie de toate.

Anunțuri


Scrie un comentariu

Fii fericit!

Ăsta nu este un post, este mai degrabă un strigăt şi scriu din simplul motiv că îmi este mai la îndemână să fac asta decât să scot capul pe fereastră şi să strig „FII FERICIT/Ă! Nu te mai complace în situaţii care îţi provoacă suferinţă, nu mai repeta aceeaşi acţiune dacă ştii că data trecută nu ţi-a făcut bine, nu mai sta în relaţii care nu te împlinesc, nu te mai înconjura de oameni care te ţin jos, nu mai mânca prostii care ştii că nu îti fac bine, nu mai amâna la nesfârşit activităţi care te-ar face fericit, nu mai da vina pe alţii pentru neputinţa ta, nu mai face chestii care vin împotriva principiilor tale doar ca să pari cool, nu mai sta în umbra fricilor tale, nu mai judeca oamenii ( nici măcar după ce îi cunoşti), fii conştient de faptul că nu vei primi decât ceea ce dăruieşti, nu mai pierde timpul aiurea: învaţă ceva, orice; nu face din aşteptările celorlalţi de la tine o carieră, nu mai aştepta minunea divină să-ţi aducă ceva mai bun sau să schimbe ceva. Ţine minte că singurul care poate face ceva pentru tine eşti TU! Ţine minte că eşti singurul care are responsabilitate asupra ta şi a vieţii tale. Nu mai căuta să-ţi iei energia şi scopul din cei din jur. Nu eşti o jumătate care aşteaptă o altă jumătate; eşti o individualitate care la un moment dat va vieţui armonios alături de o altă individualitate. Nu trăieşti nici pentru copii, nici pentru partener, pentru nimeni. Trăieşti pentru tine!! şi DOAR AŞA le vei putea oferi acestora liniştea şi bucuria de a-şi vedea şi ei de viaţa lor. Nu le mai cere sfaturi altora, întreabă-te pe tine; eşti cel care te cunoaşte cel mai bine. Vezi ce nu te mulţumeşte, unde greşeşti faţă de tine şi de principiile tale şi pune punct. Nu te chinui să schimbi totul dintr-o dată. Ia-o pas cu pas dar asigură-te că mergi în direcţia cea bună şi pe drumul tău.”


Scrie un comentariu

Un vis

-Nici tu nu poţi să dormi?

-Nu… De unde ştiai că sunt eu?

-Îţi recunosc paşii.

–  …

-Mă gândeam cum ar fi dacă am putea să fim toţi liberi, dacă am avea atâta linişte încât să ne putem asculta sufletul. Ştii? Au existat de-a lungul timpului oameni geniali care au găsit modalitatea de a ne ţine înlănţuiţi fără ca noi să avem nici cea mai mică bănuială. Ba chiar au reuşit să ne facă să fim mândri de asta (au inventat pentru asta cuvântul „civilizat″) şi să blamăm orice tentativă a cuiva (sau a noastră) de evadare. Şi nici măcar nu a fost un proces greu, pur şi simplu au inventat cuvinte: „vină”, „conştiinţă”, „păcat”, „gelozie”, „fidelitate”,” a înşela”, „onoare”, „credinţă”; le-au preamărit în cărţi, poezii, cântece, filme până când s-a creat modelul omului civilizat care trebuie să fie AŞA şi nu altcumva. Imaginează-ţi minte curată a unui copil cum se umple pe zi ce trece de: „Nu ai voie să faci asta!” „Nu e bine să spui ce gândeşti!” „Nu poţi să faci ce vrei! Doar animalele îşi urmează instinctele şi tu eşti un om civilizat, nu?” „Nu ai voie să te îndrăgosteşti de altcineva odată ce te-ai căsătorit!” „Nu ai voie să plângi! Ce-o să creadă lumea?” Vine o zi în care află că păcătuieşte până şi cu gândul!

Şi toate astea şi multe altele se adună în minte, aşteptând fiecare momentul oportun pentru a-şi ţine discursul (mereu acelaşi) cu voce tare şi o energie inepuizabilă. În toată nebunia asta, cine să-l mai audă pe bietul suflet?

Imaginează-ţi cum ar fi dacă ne-am permite conştient măcar o dată, o zi, o oră să ne ascultăm doar sufletul? Să ne permitem să trăim aşa cum ne dictează fiinţa din interior şi nu mintea care oricum nu ne aparţine?

Îi simt mâna caldă pe mâna mea veşnic rece. Dar nu mă priveşte. Se uită în continuare pe fereastră.

– Doar că este esenţial să ne permitem conştient. Pentru că dacă privim totul ca pe o scăpare, un păcat, un „doar de data asta”, furia cu care o să se întoarcă toate împotriva noastră nu o să cunoască margini. Pentru că noi ne transformăm în pradă şi ele în prădători. Trebuie să ne întoarcem spre toate aceste cuvinte goale, să le privim în ochi şi să le spunem: „În noaptea asta voi o să tăceţi şi eu o să trăiesc”!

[….]


Scrie un comentariu

Sete

Mi-e sete de oameni adevărați. De oameni care te privesc cu adevăr, de oameni în ochii cărora le poți vedea ființa toată. Mi-e sete de oameni curați, care te critică atunci când greșești și te laudă atunci când faci ceva bine. Mi-e dor sa fiu criticată pentru greșelile mele și nu de frustrarea ta. Mi-e dor să fiu lăudată atunci când fac un lucru bun, să simt că îmi apreciezi strădaniile, nu să te văd că treci peste, prea preocupat de propria persoană. Da! Da! Mi-e dor să mă observi….și să mă asculți. La fel de mult cum îmi e dor să te ascult eu pe tine. Să te descopăr. Să fac și eu ceea ce aștept de la tine (partea aia cu criticatul si lăudatul). Dar te rog, te rog din suflet, nu te supăra pe mine când te critic! Am învățat să o fac cu iubire,  și nu din răutate. Privește partea bună, că poate descoperi în tine ceva ce nu știai că există .. Sau privește-o ca pe o simplă părere de-a mea (gen „mie nu îmi place x la tine dar asta nu înseamnă că acel ceva este rău sau negativ, doar că nu îmi place mie). Uite cum facem, facem o înţelegere: fiecare spune sincer ceea ce crede, simte, gândeşte şi celalat promite să îl asculte obiectiv, fără să filtreze totul prin prisma rănilor sale. Ce zici, încercăm?

Fii sincer cu mine! Nu-ți fie frică! Nimeni nu iubește măști. Este, de asemenea, foarte posibil să nu te plac așa cum ești tu de fapt, but who cares? Ce? Sunt eu măsura existenței tale? Mergi mai departe! Și oricum, chiar dacă nu te plac, fii sigur că în sine mea o să te admir mereu pentru curajul de a fi tu însuți.


Scrie un comentariu

Monden

Nu am mai văzut lumea să citească ficţiune. În ultima vreme,  singurele titluri pe care le-am văzut în mâinile cititorilor de la metrou vorbesc despre „curajul de a fi tu însuţi”, „cum să fii tu însuţi” şi altele despre depăşirea temerilor, încrederea în sine, curajul de a-ţi expima ideile şi sentimentele…etc.

Şi asta în contextul unui puhoi de oameni care speră să înveţe din acea carte ca măcar azi să nu mai fie nevoiţi să-i zâmbească fals şefului, să aibă în sfârşit curajul să-i spună colegului X că ştie că îl bârfeşte dar că nu îi pasă, să se comporte normal fără să le pese ce gandesc ceilalţi despre ei.

Şi asta în contextul unei societăţi din ce în ce mai evoluate în care individul nu mai ştie cine e…

…. în care avem, maşini de spalat vase, smartphone-uri, ipad-uri când noi am uitat cum să relaţionăm cu ceilalţi, cum să ne exprimăm liber şi normal, cum să rezolvăm probleme banale, cum să privim lucrurile la adevărata lor valoare.. Şi vrem să învăţăm asta din cărţi!!

Nu mai ştim să ne uităm la natură ca să înţelegem că totul e trecător, nu mai ştim că toate resursele de care avem nevoie nu le găsim în cărţi ci în noi înşine.

 

 


Scrie un comentariu

Cunoaște-te pe tine însuți

Te-ai gândit vreodată cum ar fi dacă ai fi așa cum ar fi trebuit să fii? Pentru că, practic, dacă e să ne analizăm cu atenție nici nu știu cât la sută suntem moștenire genetică și cât la sută suntem suma a tot ceea ce ni s-a întâmplat, ni s-a spus, ni s-a dat să înțelegem, ni s-a insuflat sau ni s-a băgat pur și simplu cu forța.

Am ajuns de curând la o altă înțelegere a afirmației aparent simple a marelui filosof. Până acum înțelegeam prin a te cunoaște pe tine însuți să ajungi la o cunoaștere absolută a ta: cine ești de fapt, ce îți place cu adevărat, ce vrei să faci în viață, care este de fapt cel mai important lucru pentru tine..etc. Adică practic să ma iau pe mine ca ceea ce sunt în prezent și să ma analizez profund pentru a-mi face o descriere exhaustivă, cum sunt manualele de utilizare ale diferitelor produse. Dar tot încercând să fac asta m-am lovit în drumul meu de diferite idei sau gânduri contradictorii și aparent ambele mă caracterizau. Ceea ce nu se potrivea de loc cu demersul meu pentru că, nu-i așa, un lucru nu poate fi și mare și mic în același timp. Și atunci mi-am dat eu seama că  paradoxul asta se datorează faptului că unele dintre acele idei, convingeri etc. nu erau de fapt ale mele. Erau ale mamei mele, ale tatălui meu, ale vreunui profesor, ale societății sau erau scoase din vreo carte pe care o citisem cândva sau vreun film care m-a marcat. Păi și atunci EU unde sunt? EU nu sunt cea care sunt acum. Nu mă accept ca fiind suma unei moșteniri genetice + ideile, gândurile, fricile, preconcepțiile familiei, anurajului, societății pentru că astea din urmă nu sunt ale mele, NU SUNT EU!

De aceea, merg mai departe în cunoașterea de sine și mă consider ca fiind  EU doar acea ființă pură, fără idei, temeri, sentimente…care a venit pe lume într-o zi de vineri. Acolo este răspunsul, pentru că restul sunt straturi care doar mă acoperă dar nu mă definesc. Așa cum, drept vorbind, nu mă definesc hainele pe care le pun pe mine. Dar pentru a ajunge acolo trebuie să scap de toate aceste haine, să scap de preconcepțiile oamenilor printre care am trăit, de religia care mi-a fost dată cu lingurița de mică, de temerile mamei, de frustrările tatălui și mai ales de imaginea despre mine pe care mi-au băgat-o alții în cap: „Ești …, ești …”, „te comporți ca o/un …..”, „De ce x a putut și tu nu?” Toate astea par inofensive dar mi-au inhibat EU-ul și l-au modificat atât de puternic încât azi îmi mai vin de la el abia niște impulsuri care mă fac să realizez că el încă este pe acolo pe undeva, ascuns și închis.

Este evident că soluția mea la imperativul lui Socrate este una imposibil de realizat, pentru că, după atâtea straturi de vopsea, cine mai știe care era culoarea inițială a materialului? Putem doar intui, în funcție de nuanțe, dar adevărul nu îl vom ști niciodată. Și mă cuprinde melancolia gândindu-mă că poate aș fi fost mai bună și societatea cu tot ce implică ea m-a stricat. Sau poate aș fi fost mai rea? Cine știe? Și cine va putea ști vreodată? Ar fi putut exista atâtea Daniele câte familii există pe pământ și chiar mai multe. Și toate ar fi foarte diferite (ar fi arătat altfel, s-ar fi comportat altfel, ar fi avut alte joburi…). Dar ar fi existat ceva ce le-ar fi unit. Acel ceva sunt EU.


Scrie un comentariu

Despre mine

Ce-mi place: Natura (în primul rând). Cărtile. Pădurea. Apa. Să dorm. Lupii şi câinii. Să merg pe jos. Mirosul de curat şi curăţenia în general. Noaptea. Oamenii buni la suflet şi sensibili. Dacă mai sunt si inteligenţi… Primăvara. Casele şi obiectele vechi. Fructele de pădure. Bachata. Mirosul de pastă corectoare. Limba spaniolă. Să mă simt safe. Turcoazul. A dărui. Să găsesc răspunsuri. Să port interminabile discuţii filosofice. Să înot. Marea. Oceanul (astea intră la natură dar nu m-am putut abţine să nu le trec). Să citesc. Mult. Să am mereu ceva de făcut. Să mă autodescopăr. Animalele. Fructele şi legumele. Liniştea de toate felurile. Mâncarea vegetariană. Mâncarea făcută de mine. Patul meu. Să fac cumpărături. Mirosul de la metrou. Florile de primăvară (liliacul conduce detaşat). Menta. Să călătoresc. Limbile străine. Lavanda. Să ajut. Să învăt. Îmbrăcămintea comodă. Filmele cu tematică istorică. Astrologia. Tratamentele naturiste.

Etc. etc…